Marele Emeric Ienei împlinește 80 de ani. L-am solicitat pentru un interviu un pic mai altfel. Iată ce a ieșit

Sunt ceva ani de atunci. Era iarnă. Am tăiat țara de la București la Oradea, cu noaptea-n cap alături de Alin Buzărin, care tocmai se înscăunase la Brănești, iar echipa era în cantonament la Debrecen. Eu mergeam pentru un interviu cu marele Emeric Ienei. Afară erau vreo 20 de grade. Minus. Am ajuns la Oradea spre după-amiază. L-am sunat pe Nea Imi. ”Dragă Daniele, te aștept mâine dimineață la un ceai”. A venit cu brațul de ziare. În fiecare dimineață, antrenorul de la Sevilla își ia ziarele de la nea Vasile, chioșcarul care i le oprește zi de zi. A făcut și azi asta. Am traversat împreună orașul. Se ținea după noi o mare parte din istoria fotbalului românesc. Nea Imi avea chef de glume. ”O știi pe aia cu Transilvania?”. ”Nu…”. ”Două restaurante aici, în Oradea. Transilvania și Astoria, față în față. Și doi români care chefuiau de ani de zile la Transilvania. Într-o zi, vine unul dintre ei. Ioane, ai auzit? Ungurii vor să ocupe Transilvania! S-o ocupe, măi! Ne mutăm dincolo, la Astoria!”.

Emeric Ienei împlinește azi 80 de ani. În ediția pe care Gazeta Sporturilor i-a dedicat-o azi, Ovidiu Ioanițoaia scrie, emoționant, în editorial: „Îi urez să-l țină inima operată, ca și a mea, alți 20 de ani și să mai vedem după aia!”.

Alaltăieri, luni, l-am sunat pe Nea Imi pentru acest interviu. ”Îți mulțumesc pentru că ți-ai amintit”, au fost primele sale cuvinte.

– Bună ziua, Nea Imi! Ce faceți?

– Uite, sunt într-un magazin mare pentru cumpărături mici. (Apoi mi-a spus să-l sun peste jumătate de oră).

– Împliniți 80 de ani. Cum e?

– Păi, e foarte greu de răspuns. Au trecut repede. Mă simt un pic, dar un pic, bătrân, mă mai dor coatele, genunchii… Dar sunt bine. Mai ales după operația pe inimă de acum câțiva ani. După operație, doctorul mi-a zis: ”Nu mai aveți voie să fumați”. ”Stați liniștit, domnule doctor, m-am lăsat”. El întreabă: ”Nu v-a fost greu?”. ”Deloc”. ”Cum așa?”. ”Nu am fumat niciodată”. Merg cât pot de mult pe jos. Chiar cu ceva timp în urmă am urmărit o emisiune la tv, în care un medic a spus: ”Am încercat toate medicamentele pentru pacienții mei. Unul singur a dat cele mai bune rezultate. Mersul pe jos în fiecare zi”.

 

*Iordănescu, Ienei și cel mai important trofeu al fotbalului românesc.

 

”Orice antrenor ar rejuca meciurile pe care le-a câștigat”

– Nea Imi, dacă s-ar putea, ce meci ați vrea să rejucați?

– Dragă Daniele, orice antrenor îți va răspunde că ar rejuca meciurile pe care le-a câștigat.

– Frumos. Dar nu, vă întreb ce meci ați rejuca dintre cele pe care le-ați pierdut…

– A, bine. Meciul cu Irlanda de la Coppa del Mondo. Am pierdut la penalty-uri. La Sevilla câștigasem. Să știi, eu niciodată nu am antrenat penalty-urile. Acele momente sunt cu totul speciale. Cred că e mult hazard în joc. La Sevilla au ratat Boloni și Majearu, cei mai pricepuți. Norocul meu a fost că acești doi nebuni frumoși, Lăcătuș și Balint, au venit la mine și mi-au zis: ”Nea Imi, batem noi și vă facem câștigătorul Cupei Campionilor!”. Cu Irlanda mi-a lipsit Lăcă, era suspendat. Așa că l-am desemnat primul pe Gică Hagi, care a și marcat. A ratat, din păcate, Daniel Timofte. Niciodată nu i-am reproșat acest lucru. Au fost și jucători cu experiență care au refuzat atunci. Andone, cred, poate și Mișa Klein, Dumnezeu să-l odihnească… La Sevilla a refuzat Puiu Iordănescu. Mi-a spus: ”Nea Imi, vreau să devin antrenor. Dacă ratez, mă va urmări toată viața o eventuală ratare”.

Cele mai frumoase 5 meciuri din cariera lui Emeric Ienei

– Putem face un top 5 al celor mai dragi meciuri pentru dumneavoastră?

– Offf, e greu… Dacă vrei tu… Bineînțeles, pe locul unu va rămâne Sevilla. Pe 2, aș trece meciul cu Danemarca din 1989, cel care ne-a dus la Coppa del Mondo. Pe 3, victoria cu URSS, din Italia. Poate la egalitate cu egalul contra Argentinei lui Maradona, prin care am trecut de grupe, tot la Coppa del Mondo. Apoi, victoria contra Angliei, la Campionatul European din 2000. Și, tot acolo, egalul, acel 1-1, cu Germania.

– Ați fost prieten cu marii noștri actori…

– Mă mândresc cu asta. Prima mea soție a fost Vasilica Tastaman, acesta a fost și principalul motiv, ca să spun așa. Dar alt motiv, să știi, era că noi, fotbaliștii, mergeam la spectacolele lor, iar ei, din când în când, la meciurile noastre. Eu sper să nu se mire jucătorii de azi că noi, cei de ieri, mergeam la spectacole de teatru.

– Eu cred că se vor mira.

– Mă rog…

 

*Doi uriași: Emeric Ienei și Gheorghe Dinică. Imagine preluată din Gazeta Sporturilor

Despre Gheorghe Dinică: ”O mare satisfacție pentru că l-am cunoscut. O mare durere că s-a dus…”

– Nea Imi, mi-ați povestit mai demult scena aceea cu marele Gheorghe Dinică…

– Păi, Daniele, sunt mai multe… Înainte să-ți povestesc, uite, mă leagă două mari lucruri față de Gigi. O mare satisfacție pentru că l-am cunoscut și o mare durere fiindcă s-a dus așa devreme. Mereu când mă gândesc la el mă încearcă aceste sentimente… La ce scenă te referi?

– Cea cu ceasurile.

– Aaa… Jucam în Turcia. Vin la București, mă sună Gigi. ”Imi, ești în România? Diseară, convocare la Ambasador!”. Ajung la Ambasador, era 7 sau 8 seara. Urcăm la barul de la etajul 1, barul acela care avea niște vitralii, nu vedeai afară. Peste câteva ore, Gigi mă întreabă. ”Cât este ceasul?”. Mă uit și îi răspund. ”Trei, Gigi”. ”Ziua sau noaptea?”. ”Ăăă, mă rog, dimineața, dragă Gigi”. ”În cazul acesta, ne mutăm la Athenee Palace”. Ce să fac? Mergem la Athenee Palace. Acolo, Gigi a început să-și sune tovarășii. Au apărut Titi Rucăreanu, Jimmy Besoiu, cred că Rauțchi… Mă rog, mai mulți. Dimineața, pe la 7, Gigi întreabă: ”Cât e ceasul?”. Fiecare zice ”șapte fără cinci, șapte fără trei, șapte…”. Supărat el adaugă: ”V-ați îmbătat. Nici la ceasuri nu vă mai puteți uita. Puneți-le pe masă!”. Am pus ceasurile pe masă. S-a ridicat, și-a luat pălăria din cuier, a pus-o pe marginea mesei, cu toate ceasurile în ea. ”Dacă sunteți în stare, ne vedem la ciorba de burtă. La Sinaia!”.

– Și?

– S-a mers la Sinaia. Daniele, pe Gigi nu puteai niciodată să-l refuzi.

VA URMA…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *