*Un personaj și un suporter al Craiovei la fel de celebru: Mihai Bobonete. Bobiță

 

În prima parte a interviului cu Mihai Bobonete, l-am lăsat în ghips. Îl păstrez tot așa. Inventiv, ca tot olteanul, Bobiță apucă o mătură. Abia-și poate mișca mâinile, imobilizat de la gât în jos. Ia mătura și se scarpină cu coada ei pe obraz! Nea Romu, proprietarul casei care în ”Las Fierbinți” e casa lui Robi, are chef de vorbă.

– Auzi, Bobiță?

– Da, nea Romu!

– Băi, știi la ce mă gândesc eu?

– Spune!

– I-am auzit pe ăștia cu Brexitul. Io propun să facem un Brexit de ăsta și noi, cei din Fierbinții de Jos, să ieșim din Fierbinți.

 

*Un cuplu inegalabil: Firicel și Celentano

 

Barul, celebrul bar al lui Bobiță, e la ieșirea spre București. Sau la intrare, depinde cum pui problema. Patru, cinci mașini trag în orice moment în fața cârciumii. E ca la pelerinaj. Îi povestesc lui Bobiță. ”Băi, nebunule, păi să vezi ce e vara, când vin oamenii de la mare și văd indicatorul cu Fierbinți!”.

 

– Cum descrii personajul Bobiță?

– Tipic pentru noi. Un șmecher, un om care face tot felul de combinații, care încearcă să înșele, chestii din astea. Deși, în peste 150 de episoade, cât avem până acum, dacă stai să te gândești, nu mi-au ieșit multe combinații. N-a ieșit mai nimic. Mai bine jucam rolul de popă.

 

*”Cea mai a dracului soacră din lume”. Soacra lui Celentano

 

Ideea serialului a fost a lui Leonid Doni, polițistul Robi

– Ți-ar fi plăcut să fii Bobiță, în viața de zi cu zi?

– Băi, nebunule, cum să-mi placă? Nu auzi că nu prea-mi iese treaba? (Râde). Plus că Bobiță din serial nu e chiar un om de calitate…

– Alt personaj ai fi vrut să joci?

– Nu. Îi admir pe toți, fiecare joacă extraordinar rolul său. De fapt, Mimi Brănescu, cel care a făcut scenariul până în urmă cu ceva vreme, ne cam știa. Așa că a creionat personajele cam după ce putea juca fiecare dintre noi.

– A cui a fost ideea filmului?

– A lui Leonid. Leonid, adică Robi. El a văzut un serial rusesc, cred că se numea ”Cătunul” acel film, și a propus ceva asemănător. Acolo, personajul principal e un polițist sărac. Într-unul dintre episoade, el vine acasă și îi spune copilului că i-a adus ceva de la McDonalds. Puștiul se bucură, își dorea să aibă și el ceva de la McDonalds, îi auzea pe ceilalți copii cum se lăudau că fuseseră la celebrul lanț de rastaurante. Știi ce îi adusese?

 

*Celebra casă a lui Celentano

 

Cu cine ține celebrul Celentano

– Ce?

– O pungă, mă! O pungă de plastic și îl îmbracă în ea!

– Ceilalți actori sunt microbiști?

– Păi cred că mare parte, nu. Celentano e rapidist, dar rapidist pe stil vechi. Gigi, adică Vasile, primarul, ține cu Dinamo. Cu Dinamo ține și Dorel. Cam asta e.

– Ești născut în 1980. Nu prea ai prins marea echipă a Craiovei.

– Craiova Maxima? Nu, din păcate, nu. Doar ce am văzut pe emisiuni tv, pe youtube… Au fost niște fotbaliști fabuloși. Mi-a plăcut mult de Zoli Crișan. De Cămătaru, de Balaci, bineînțeles, doar că Ilie mi s-a părut cam prea individualist, dar așa sunt, în general, marii fotbaliști. Sorin Cârțu avea niște execuții fantastice. Să știi că m-am bucurat enorm când Mihai Rotaru m-a invitat la o masă, la restaurantul Terasa Doamnei, înainte de meciul Dinamo – Craiova, 0-0, pe Arena Națională, iar la masa aceea au venit mulți dintre ei. Și a fost și Balaci. I-am și spus ”Ilie, mulțumesc pentru că ai venit”.

 

*Barul lui Bobiță și patronul lui

 

”Sunt și fan Atletico Madrid”

– Acasă, când te uiți la meciurile Craiovei, cum te manifești?

– Băi, fii atent, la meciul de Cupă cu Dinamo, de la Severin, când ne-am calificat la penalty-uri, de atâta urlat, pur și simplu, m-am blocat! Băi, Daniele, nu puteam să mă mai agit, să strig, nimic, băi! Atunci și-a intrat nevastă-mea în rol. Să vezi proteste, strigăte, gesturi! Ce mă blocasem eu de nervi, dar ce m-am blocat după aia, văzând-o pe ea!

– De afară ții cu vreo echipă?

– Cu Atletico Madrid. M-a ”contaminat” o rudă de-a mea. Am fost și pe ”Vicente Calderon” , a fost ceva extraordinar. Sper să jucăm finala de Champions League anul ăsta și s-o și câștigăm! Îți merge netul?

– Da…

– Ia, caută pe facebook, Spartacus Iazu!

– ?

– Spartacus Iazu, n-auzi?

Bobonete e și fotbalist. La Spartacus Iazu

– Ce e?

– E echipa la care joc eu fotbal. Le-am făcut la Joma echipament alb-albastru, ca al Craiovei. Suntem pe primul loc în liga a 5-a. Cum ar veni, pe mine nu poate să mă întrebe cineva, cum vă mai întreabă, pe voi, ziariștii, ”unde ai jucat mă, tu, fotbal?”.

– Stăm de câteva ore de vorbă. Și nu e prima zi. Filmați non-stop. Nu e rutină?

– Îți place ce faci, da?

– Da.

(Râde). Nu, nu discuția cu mine, așa, în general… Vezi, și mie îmi place. E mare lucru să facem ceea ce ne place. Gândește-te că zeci de milioane din lumea asta mare trag din greu pentru o bucată de pâine. Gândește-te numai la milioane de români care au plecat în lumea largă să câștige o pâine, lăsând acasă părinți, copii, soți sau soții. Nu știu dacă m-aș fi descurcat cu zidăria sau cu șoferia… Îi stimez pe acei oameni. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat rutina asta, cum zici tu.

*Mihai Bobonete, al 4-lea de sus, de la stânga, în formația Spartacus Iazu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *