RĂZVAN MARIN : „DUPĂ MIDDLESBROUGH, EU L-AM ÎNCURAJAT PE TATA”
martie 6, 2017

RĂZVAN MARIN : „DUPĂ MIDDLESBROUGH, EU L-AM ÎNCURAJAT PE TATA”

Răzvan Marin dezvăluie reacția tatălui său după meciul în care Steaua a ratat finala Cupei UEFA și vorbește despre secretele succesului de la Academia Hagi

Frigul se topește sub soarele de pe străzile din Ans. Adie a primăvară și a Gaufre de Liege. Ar fi și culmea să nu fie așa. Nu doar că sunt în Belgia, dar sunt chiar lângă Liege, de fapt la marginea lui. Aici am jucat contra Germaniei, la Euro 2000, am făcut 1-1, era pe vremea în care naționala României se bătea cu oricine în Europa și în lume. Aici au jucat Rednic, și Selymes, și Ciobotariu, pe care i-am vizitat cândva.

De data asta am venit pentru Răzvan Marin, unul dintre tinerii spre care se îndreaptă privirile și speranțele fotbalului românesc. Răzvan locuiește aici, în Ans, și, când l-am vizitat, încă nu se încheiaseră formalitățile pentru achiziționarea unui Mercedes, celebra firmă germană fiind și unul dintre sponsorii lui Standard. Așa că Răzvan a venit la pas spre întâlnirea de la gară. Am luat-o agale, era un soare de-ți venea să-l iei în palmă, și ne-am oprit în prima cafenea. La o cafea, el, și la un Leffe, eu. După o oră și jumătate am urcat în trenul de Bruxelles cu o duzină de impresii frumoase lăsate de un tânăr foarte clar și matur în gândire, dar și în exprimare mai ales. Un singur regret: n-am reușit să-l fac să nu mi se mai adreseze cu „dumneavoastră”.

*Cu Răzvan Marin, un băiat matur și cu viitor în fotbalul mare

– Răzvan, care e prima ta amintire legată de fotbal?

– Păi, prin 2004, cred că am început să merg cu mama la meciurile Stelei, în Ghencea. Cam așa. Aveam 8 ani. Dar vă referiți la ceva anume, nu? Că de jucat, am început să joc mai devreme.

– Cât de devreme?

– Pe la 6 ani și jumătate.

”Tata nu a uitat nici azi meciul cu Middlesbrough”

– De ce?

– Îmi și plăcea, dar l-am și moștenit pe tata. Cred, totuși, că aș fi mers la fotbal și dacă tata n-ar fi fost fotbalist. A, m-ați întrebat de o amintire anume. Un moment extraordinar pentru mine a fost la câștigarea titlului de către Steaua în 2006, când Sorin Ghionea m-a luat în cârcă și am făcut împreună turul arenei din Ghencea. A fost ceva de neuitat. Vă dați seama, aveam atunci 10 ani, a fost ceva incredibil să mă bucur și eu chiar în mijlocul lor. Și ce jucători erau… Ghionea, Goian, Mirel Rădoi, Dică, tata, Bănel Nicoliță… A, mi-am mai amintit ceva. După meciul acela de la Middlesbrough, tata n-a fost bun zile întregi. Am plâns și eu în fața televizorului. Îl vedeam eu că încerca atunci când ajungea acasă să uite, dar nu avea cum. Eu îl încurajam mereu, ”lasă, tata, că mai sunt meciuri, hai să ne jucăm”, chestii din astea. Dar de uitat, nu putea să uite. Cred că n-a uitat nici azi.

– La câți ani te-ai dus la Academia Hagi?

– 13 ani și jumătate. Până atunci am fost la Pro Luceafărul, la domnul Marcel Pigulea. Am făcut două meciuri amicale între cei de la Pro Luceafărul și cei de la Academie, iar într-o vară am fost într-un cantonament la Tărlungeni, ca și cum am fi dat niște probe. Au fost mulți jucători, de la noi, de la Luceafărul, au fost 5. Așa am fost eu selectat pentru Academie. La început nu m-am putut muta cu școala la Constanța, așa că o jumătate de an am făcut naveta de la București. Era o regulă că nu te poți muta la altă școală în prima jumătate de an. Învățam la București, iar în week-end mă duceam să joc acolo. La început stăteam la Iaki, apoi ne-am mutat la un hotel în oraș.

*Răzvan și prima sa dragoste: Viitorul Constanța

Secretele reușitei lui Hagi

– Hagi te-a văzut atunci, la Tărlungeni?

– Păi, da, cred că era și echipa mare în cantonament acolo. Dar de discutat prima oară cu dânsul a fost când am mers în primul cantonament cu echipa mare. Mi-a urat bun venit, mi-a spus să am încredere. Pentru mine, vă dați seama, era un lucru extraordinar. Noi nu am prins Generația de Aur, dar am văzut pe youtube de multe ori toate momentele importante ale acelei echipe. Iar pe ale domnului Hagi cu atât mai mult. Ce putea face pe teren!

– De ce a reușit Hagi cu Academia, când toți îi prevesteau eșecul?

– Pentru că are foarte multă încredere în dânsul. Și pentru că și-a investit toți banii și tot timpul în acest proiect. Totul. De fapt, sunt două proiecte, a reușit cu amândouă: Academia și Viitorul. Pe noi, pe cei tineri, ne urmărea permanent, ne analiza, îi plăcea să lucreze cu noi. Investește mult în tineri. A știut, știe, când și cum să ne promoveze în echipa mare. La antrenamente, pe noi, cei de la Academie, ne certa cel mai mult. Știa cum lucra cu noi și aștepta mult de la fiecare. Am avut o generație foarte frumoasă, am rămas prieteni. Eu, Ianis, Carlo Casap, Tase, Țâru, Hodorogea… Cu el țin legătura acum cel mai des. Am fost și colegi de cameră.

– Eu am fost prima dată la Academia de la Ovidiu când era câmp. Nu se trăsese nici măcar o tușă cu var. Ce alt secret mai are Hagi în reușita sa?

– Vedeți, se tot spune că România nu mai are fotbaliști. Nu este așa. Poate că acesta și e unul dintre secretele domnului Hagi: a știut să găsească acei tineri și să investească în ei. Dacă acest fapt s-ar întâmpla în mai multe locuri, România ar avea din nou un fotbal valoros. Eu cred că peste tot sunt jucători talentați, trebuie cineva să aibă încredere în ei. În plus, la Academie nu ne lipsea nimic. Știți ce program aveam?

Play Station, Federrer, meciurile Viitorului

– Te ascult.

– Dimineața mic dejun, apoi școală. Urma masa de prânz, apoi odihnă. După amiaza, antrenament, iar seara ore de studiu. Pe lângă astea, profesori de engleză și spaniolă. Nu aveam nici un fel de grijă. Simțeai că trebuie să muncești și tu să oferi rezultate pe măsura condițiilor.

– M-ați înnebunit cu munca asta! Și Gică Hagi, și Ianis, acum tu, vorbiți mereu de muncă, de ”să muncim”…

– Dar așa e. Să știți că mie și tata îmi spunea mereu să muncesc, cu atât mai mult cu cât oamenii se vor uita la mine ca la băiatul lui Petre Marin.

– Cu ce îți petreci timpul, acasă, aici?

– Stau pe Play Station. Urmăresc mult tenis. Pentru mine, numărul 1 e Federrer, apoi vine Djokovici. De la fete, normal, Simona noastră. Am urmărit la tv și meciul de Fed Cup cu Belgia. Mi-am pus un rooter și prind toate posturile de acasă. Mă uit, când am timp, normal, și la Digi, și la Dolce, și la Sport.ro. Și la talk-showuri, mai puțin, e drept, dar la meciuri în special. Mai ales cele ale Viitorului!

*”Vreau să mă impun la Standard”. Sursa foto: www.standard.be

”M-am blocat și am început să lălăi aiurea”

– Ce le-ai cântat coechipierilor, în vestiar când ai venit?

– A, lăsați-mă, mai bine nu vă spun! Eu nu știam de acel ritual conform căruia trebuie să cânți ceva dacă ești nou venit, așa că m-am înmuiat tot. Tot! Nu-mi mai venea în minte nimic, nimic! Și știam atâtea melodii! Smiley, Andra, Delia, Carla`s Dreams… M-am blocat și am început să spun aiurea niște cuvinte în română, fără nici o legătură, și lălăiam. Au râs toți.

– Unde te vezi peste 5 ani, să zicem?

– Mi-e bine aici, la Standard. Vreau să trăiesc prezentul. E un campionat care mi se potrivește, au un fotbal deshis, e ok. Așa, îmi place campionatul Angliei, acolo văd că se duc totți antrenorii mari, majoritatea jucătorilor valoroși, bine, sunt și mulți bani. Idolul meu e Xavi, pe el l-am urmărit cel mai mult. Îmi mai plac și Gerrard, Lampard, Iniesta… Mi-aș dori un campionat puternic, Anglia, Spania, Germania, dar deocamdată e bine cum e acum. Sigur, va trebui să mă impun la Standard, să joc tot mai mult și mai bine la echipa națională. Să știți că eu nici nu eram așa disperat să plec afară. Îmi era bine și la Viitorul.

 

În episodul 2 al interviului:

– despre debutul cu gol în echipa națională

– despre șansele de calificare la Campionatul Mondial

– despre duelurile cu Stanciu și Chipciu

Share:

Comments (2)

  1. Alina

    06 Mar 2017 - 9:23 am

    Felicitari !Asa arata seriozitatea si munca acestui copil! Felicitari pentru educatia data! Felicitari mamei si tatalui! Felicitari !!! Te pupa matusa!

  2. Iluc

    06 Mar 2017 - 2:47 pm

    A avut o educație frumoasă. Îl iubesc. Să fie sănătos, norocos și să ajungă tot mai sus. Doamne ajută!

Add your Comment

Despre mine

"Am devenit microbist cu acte într-o seară de noiembrie a anului 1979. Universitatea Craiova juca la Leeds, pe atunci mare forță a Angliei și a Europei. La Craiova, alb-albaștrii câștigaseră cu 2-0, goluri teribile, Balaci cu capul și o bombă a lui Irimescu, dar mulți spuneau că era insuficient. Aveam 10 ani și am luat de bună ceea ce ziceau oamenii mai mari: ne calcă-n picioare englejii, domne!"
Citeste mai mult

Invitatii lui Nanu